Dacă ai o excursie planificată cu mașina, îți recomandăm să-o pregătești corespunzător. Nu este de ajuns doar să pui combustibil în rezervor și să pornești la drum. O pregătire minimală a mașinii o să limiteze riscurile și o să-ți garanteze o călătorie mai sigură.
Pregătirea mașinii pentru vacanță nu este o sarcină complicată, însă poate să facă diferența între o vacanță reușită și una în care ai putea avea parte de peripeții pe marginea șoselei.
Anvelopele sunt de regulă una dintre componentele maşinii cele mai trecute cu vederea, potrivit firmelor producătoare de anvelope. Numai 1 din 10 şoferi verifică presiunea din pneuri în mod corect şi regulat. Aproape sigur, un pneu supra-umflat, uzat, nealiniat sau umflat prea puţin, poate fi extrem de periculos, mai ales la temperaturile ridicate din zilele toride de vară.
De menționat că presiunea din anvelope se schimbă odată cu temperatura de afară. Un pneu umflat prea puţin bombează pereţii exteriori ai cauciucului şi-i pune sub presiune, pe când o anvelopă umflată prea tare, va face mai puţin contact cu carosabilul şi poate duce la acvaplanare în condiţii de umezeală. Nu uitați de asemenea că o anvelopă în care presiunea nu este suficient de mare, vă poate crește consumul, iar la un drum mai lung diferența se va simți cu siguranță.
Deci în cazul în care nu ești foarte sigur de calitatea și gradul de uzură al cauciucurilor mașinii tale, apelează la un service auto sau echipează-ți mașina cu un set nou de anvelope. Dacă mai dispui de timp până la plecarea în vacanță, poți comanda online o livrare la domiciliu, după ce ai analizat ofertele de pe piață. Ca exemplu, am fost satisfăcut să aflu că prețul pentru un set de cauciucuri Continental în Timișoara este practic identic cu cele din alte părți ale țării, astfel fiindu-mi foarte comod să comand produsele din imediata apropiere.
Importanța sistemului de frânare nu trebuie subestimată, categoric. Dacă auzi zgomote la frânare, dacă volanul trage într-o parte la frânare, dacă pedala este foarte moale sau foarte tare, dacă simți vibrații la frânare sau dacă se aprinde martorul specific la bord, te sfătuim să efectuezi o verificare la un service. Frânele sunt cel mai important element de siguranţă pentru maşina ta, de aceea recomandăm cu toată seriozitatea să nu te supui riscului pornind la drum lung, prin căldură, fără o verificare în prealabil a sistemului de frânare.
Alte detalii importante pentru creșterea siguranței la drumuri lungi sunt: verificarea nivelului de ulei și lichidului de răcire, a sistemului de climatizare, a luminilor și semnalizatoarelor, ștergătoarelor, bateriei etc. Adițional, recomandăm cu tărie echiparea mașinii cu roată de rezervă, trusă de prim-ajutor și alte accesorii necesare unei călătorii pe distanțe mari.
Acestea fiind enumerate, se subînțelege și obligativitatea de a lua cu sine toate actele necesare ce țin de dreptul de a conduce, dreptul de posesie/folosință etc.
Copyright 2014-2020
There are 0 comments
Leave a comment
Want to express your opinion?
Leave a reply!