Idei de vacanta
0

5 motive pentru a NU face Craciunul acasa

Aproape a mai trecut un an ca și cum am fi bătut din palme, așa că putem începe deja numărătoarea inversă pentru sărbătorile de iarnă. Ultimul trimestru al anului este dedicat într-o mare măsură pregătirilor pentru Crăciun – decorarea locuinței, mese festive alături de familie sau cadouri pentru cei dragi. Unele dintre noi adoră totul la această minunată sărbătoare și respectă cu sfințenie tradițiile, însă pentru alte femei planificarea, cumpărăturile, amenajările și vizitele la rude pot fi absolut copleșitoare, consumatoare de timp și foarte costisitoare. Dacă simți că de câțiva ani încoace Crăciunul seamănă mai degrabă cu un maraton și ai vrea să transformi reuniunile de familie sau gătitul într-o experiență inedită, poate că ar trebui să faci ceva diferit. Sigur, nu ești încă destul de convinsă că ar fi o decizie potrivită, de aceea îți prezentăm cinci motive care îți vor arăta de ce ar fi mai bine să nu stai acasă de Crăciun.

Adio gătit și curățenie

În fiecare an, petreci zile întregi atât înainte, cât și după Crăciun, pentru a găti și a face curățenie în casă. Cine nu iubește preparatele tradiționale precum cozonaci, turtă dulce sau plăcintă cu mere și scorțișoară?! Pe lângă aceste delicioase deserturi mai sunt de pregătit multe alte mâncăruri, astfel că îți vei petrece zilele libere doar în bucătărie. În mod clar, satisfacția este uriașă atunci când cei dragi sunt surprinși cu o masă festivă deosebită, dar ar fi plăcut să petreci și tu relaxată alături de ei. Chiar dacă tuturor ne place să avem musafiri la noi acasă, tu ești cea care gestionează întreaga situație. Anul acesta poți lăsa gătitul chefilor profesioniști și să te bucuri mai mult de o vacanță și mai puțin de logistica pregătirilor.



Nu mai mergi în vizite la rude

Sărbătorile de iarnă reprezintă un prilej numai bun pentru a-i vizita pe toți cei apropiați. Acest lucru este însă extrem de obositor, mai ales dacă ai rude care locuiesc în orașe diferite. Într-un final, vei observa că zilele pe care ți le-ai planificat pentru puțină relaxare și bună dispoziție se vor pierde prin frig, pe drumuri, ca să asculți din nou aceleași vechi povești ale celor din familie. Poate că a sosit momentul să te eliberezi și să ai parte de un Crăciun original. Asta nu înseamnă să rupi relațiile cu cei apropiați, ci doar să-ți acorzi și ție ceva mai mult timp pentru a simți cu adevărat frumusețea acestei sărbători.

Mai puțin stres, mai multă distracție

Cum ar fi să petreci Crăciunul în Delta Dunării alături de cei dragi ție, să ai parte de o primire specială, preparate tradiționale, colinde și cadouri pentru cei mici sub brad? Departe de toată agitația de acasă, vei fi răsfățată în totalitate, fără să depui prea mult efort. Dacă iei în considerare costurile decorațiunilor, al mâncării, cadourilor și petrecerilor, o să realizezi că vei cheltui mult mai puțin pe o escapadă departe de casă. În plus, satisfacția unei vacanțe va fi mult mai mare în comparație cu sărbătorile petrecute la fel ca și în anii trecuți. Iar dacă ai nevoie de ceva mult mai convingător, consultă www.greenvillage.ro  ca să descoperi în totalitate beneficiile pe care ți le poate oferi un sejur de Crăciun.

Fără cadouri de împachetat

Dacă alegi să pleci de acasă în preajma sărbătorilor de iarnă, poți uita de goana prin magazine după cadouri. În condițiile în care timpul tău este și așa limitat de amenajarea locuinței și pregătirea mesei festive, vei fi nevoită să aștepți la coadă ca să intri în posesia unor daruri inedite deoarece toată lumea se înghesuie să-și facă cumpărăturile în apropierea Crăciunului. Anul acesta, în loc să cheltui sume considerabile și să pierzi timp prețios, sugerează-le celor apropiați să faceți o excursie împreună, în loc să realizați un schimb de cadouri. Călătoria în sine poate reprezenta un dar pentru întreaga familie, iar dacă vrei totuși să te revanșezi față de anumite persoane, ai posibilitatea de a te întoarce acasă cu mici suveniruri.

Ai parte de amintiri memorabile

Odată ce vei plănui o mică vacanță pentru Crăciun, cu siguranță vei avea timp să creezi amintiri deosebite împreună cu cei apropiați, pentru că veți fi cu toții implicați în aceleași activități. La întoarcere vei realiza că sentimentele tale vor fi complet diferite față de cele pe care le cunoșteai atunci când stăteai acasă. Lasă deoparte rutina și bucură-te de amintiri noi!

Poate fi dificil să încalci tradiția în acest an, dar nu este nimic rău în a avea parte de experiențe diferite din când în când. Există o mulțime de avantaje de care te poți bucura dacă alegi să îți petreci Crăciunul departe de casă. Vei fi surprinsă să descoperi că sărbătorile reprezintă mai mult decât un eveniment stresant și că o vacanță de iarnă îți va oferi o mulțime de lucruri distractive, liniște, relaxare și amintiri de neuitat. 

Te-ar putea interesa sa citesti si Cele mai frumoase Piete de Craciun din Romania



Ti-a placut acest articol? Recomanda-l si prietenilor!
  • googleplus
  • linkedin
  • pinterest

There are 0 comments

Leave a comment

Want to express your opinion?
Leave a reply!