Multe flori, cateva covorase pufoase, o masuta eleganta sau chiar un balansoar? Cu decorul potrivit si balconul poate fi transformat intr-un spatiu fermecator, perfect pentru petrecerea timpului liber. Trecut adesea cu vederea atunci cand te ocupi de amenajarea casei si folosit mai mult pentru depozitare sau uscatul rufelor, balconul este unul dintre locurile care nu beneficiaza intotdeauna de toata atentia cuvenita. Ei bine, daca i-a venit in sfarsit randul si urmeaza sa il renovezi, trebuie sa stii ca nu ai nevoie de o lista lunga de cumparaturi pentru a crea un spatiu primitor si practic in acelasi timp. Iata cinci sfaturi utile care te vor inspira sa obtii o adevarata oaza de relaxare.
Balconul poate fi locul in care sa iti bei in liniste cafeaua in fiecare dimineata sau spatiul tau privat in care sa imbratisezi apusul. Insa, in amenajarea acestuia trebuie sa iei in considerare decorul ales in restul casei. Daca balconul se continua din bucatarie, living sau dormitor, acesta trebuie sa se integreze perfect in designul folosit pentru respectiva incapere. In mod clar, daca apartamentul tau este amenajat intr-un stil clasic sau minimalist, cu siguranta nu poti aborda balconul intr-un mod industrial ori romantic.
Culorile alese pentru peretii balconului trebuie sa puna in valoare spatiul, indiferent daca este vorba de o zona deschisa sau una inchisa. Sunt recomandate nuantele neutre, pastelate, deoarece ofera impresia de spatiu marit, sunt mai usor de intretinut si nu se decoloreaza repede la soare. Nu uita sa te informezi si la administratia blocului cu privire la schimbarile pe care le implica vopsirea peretilor pentru ca in anumite cazuri modificarile fatadei sunt interzise. De asemenea, specialistii recomanda o vopsea lavabila antimucegai pentru a preintampina aparitia problemelor cauzate de nivelul crescut de umiditate, mai ales daca ai un balcon deschis.
Amplasarea pieselor de mobilier difera in functie de spatiul de care dispui in balcon. Insa, indiferent de dimensiune, acestea trebuie sa serveasca atat unei zone de relaxare cat si sa ofere posibilitatea unor mici depozitari. De aceea, cea mai potrivita alegere este mobilierul modular cu dubla functie. Spre exemplu, un cufar poate fi transformat intr-o canapea micuta daca asezi cateva perne deasupra sa, o bancheta cu capac va fi utila pentru a pune cateva lucruri in interiorul ei, la fel si niste tabureti.
Foloseste mese si scaune pliabile daca iti doresti din cand in cand sa ai mai mult spatiu pe balcon. In cazul in care ai suficient loc, poti opta chiar si pentru un scaun de tip balansoar, un sezlong pentru zilele insorite, hamac sau o canapea pentru exterior. Intr-un balcon mai mic, isi vor gasi mai usor locul fotoliile sau pernele de tip puf impermeabile si o masuta foarte joasa unde sa asezi paharele cu bauturi racoritoare.
Completeaza atmosfera placuta din balcon cu cateva decoratiuni deosebite si vei observa ca acesta va deveni rapid spatiul tau preferat din intreaga casa. Ofera personalitate acestui loc cu un covor frumos colorat care va inveseli incaperea si lumanari parfumate asezate in suporturi de sticla precum pahare, vaze ori borcane. Daca vorbim de un balcon deschis, opteaza pentru iarba artificiala, special creata pentru terase, in timp ce intr-un spatiu inchis poti alege sa folosesti tabouri, fotografii sau perdele pentru ferestre. Pernele decorative dau culoare oricarei zone, iar daca vrei mai multa armonie in serile de vara, amplaseaza si o mica instalatie de lumini. In lipsa unor decoratiuni spectaculoase, balconul tau va parea lipsit de imaginatie si neterminat, asa ca indiferent daca dispui de un spatiu generos sau un loc limitat, ia in considerare utilizarea unor obiecte care sa infrumuseteze si aceasta parte a casei.
Nu exista balcon fara cateva ghivece cu plante, asa ca daca te gandesti unde vei aseza florile ca sa te bucuri intotdeauna de o oaza de verdeata, avem pentru tine o solutie utila. Pozitioneaza plantele pe verticala folosindu-te de etajere, rafturi de lemn ori metalice sau suporturi rezistente. Poti transforma peretii intr-o gradina verticala, mai ales daca adori sa ai la indemana plante aromatice proaspete pentru preparatele culinare. Tine cont si de soare nu doar de spatiu si alege un perete care nu este afectat direct de razele soarelui. Acest tip de decorare pe verticala te ajuta sa salvezi spatiu pretios la nivelul podelei, insa nu uita sa ai in permanenta masti pentru ghivece ca sa eviti scurgerea apei pe perete.
Orice scenariu este posibil atunci cand iti renovezi balconul. Daca pleci la drum cu planul potrivit, vei reusi sa obtii un mix de estetica si functionalitate, nu doar un balcon simplu in care sa depozite lucrurile mai putin folositoare din casa.
Copyright 2014-2020
There are 0 comments
Leave a comment
Want to express your opinion?
Leave a reply!